
Casa de casa
Cine nu are idei in ceea ce priveste renovarea propriei locuinte poate fi consiliat de binecunoscuta solista Cristina Ioana. Nu veti avea nimic de pierdut, ci doar de câştigat, pentru ca noua locuinta a domnisoarei arata ca in basme. Zugravit in nuante calde de orange si bleu, apartamentul manelistei iti da senzatia de prospetime si caldura, un loc de unde parca nu-ti mai vine sa pleci. Daca iti mai prepara Cristina si ceva delicios de mâncare, parca-parca iti vine s-o intrebi cât ia chirie pentru o noapte intr-un apartament de lux. “Niciodata n-am apelat la sfatul unui specialist, pentru ca, zic eu, am idei foarte bune. Prietenii care mi-au vizitat casa au fost mai mult decât incântati de cum arata, desi, sincera sa fiu, n-am investit decât foarte putini bani. E locul unde eu ma regasesc si de unde ma incarc cu energie pentru tot restul zilei, asa ca am facut tot ce mi-a stat in putinta sa arate asa cum mi-am dorit”, marturiseste Cristina.
Livingul este simplu si elegant, in combinatie de orange inchis cu orange deschis, de o curatenie desavârsita, peste tot tronând vaze uriase cu flori, “de care mi-as cumpara un camion, daca as avea unde sa le depozitez”. La doar câtiva pasi, bucataria te imbie la o cina romantica, savurata in vesela de ultima moda, in aceleasi culori ca si casa.

O baie de vis
Când pasesti in baie, te intâmpina un miros placut de trandafiri si lacamioare. Pardoseala a fost “imbracata” de Cristina in gresie de cea mai buna calitate. Totul, de la prosoapele scumpe pâna la halatele de baie, este comanda speciala din Italia, de la una dintre fabricile cele mai bune in domeniu. In living, Cristina si-a amenajat un colt cu icoane foarte vechi, facatoare de minuni, si lumânari luate chiar de pe pamântul lui Iisus. Cu câteva zile in urma, prietenii i-au facut o mare bucurie Cristinei: i-au daruit o icoana a Maicii Domnului adusa tocmai de la Muntele Athos, locul care, spune solista, i-a schimbat viata pentru totdeauna.
Peste tot, mirosul de tamâie iti aduce liniste si pace in suflet. Nu peste mult timp, cântareata isi va achizitiona o noua casa, “ceva ce n-a vazut Bucurestiul. Nu vreau sa dau detalii inca. Va spun numai atât: cine-mi va pasi pragul, va ramâne fara cuvinte”, afirma Cristina.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu